Tuturor ne plac filmele, la toate vârstele. Indiferent de felul filmului, de locul unde îl vedem sau de limba noastră natală, ar trebui să nu existe bariere pentru spectatorii auzitori sau neauzitori. 

Există câteva metode de accesibilizare a filmelor, potrivite persoanelor surde. Cele mai bune dintre ele sunt:

1. interpretarea filmului în limba semnelor
2. subtitrarea descriptivă

Ideal, filmele de la televizor, de la cinema și de pe platformele online ar trebui să cuprindă cel puțin una dintre metodele de mai sus, iar când se poate, să se folosească ambele metode simultan. 

În continuare, vom povesti despre metoda subtitrării descriptive, care le permite spectatorilor neauzitori să vadă filme fără a pierde nimic din dialoguri și din sunetele relevante, care fac posibilă înțelegerea filmelor în mod asemănător spectatorilor auzitori. 

Ce este subtitrarea descriptivă? De ce se numește asttfel și prin ce se deosebește de subtitrarea obișnuită, clasică? 

Subtitrarea obișnuită conține dialogurile din film, ceea ce rostesc personajele. Acesta este de două feluri: transcriere și traducere. 

Transcrierea înseamnă că pe ecran se subtitrează în limba în care vorbesc personajele. De exemplu, un film românesc are subtitluri în română, adică subtitlurile transcriu exact ceea ce se vorbește în film. În acest caz, spectatorii surzi pot urmări mai ușor filmul prin labiolectură și citind în același timp dialogurile. 

Traducerea înseamnă că pe ecran se subtitrează în altă limbă decât vorbesc personajele. De exemplu, un film în engleză are subtitluri în română, adică dialogurile au fost traduse și adaptate în limba română. În acest caz, spectatorii surzi vor observa că este o diferență între citirea pe buze și textul din subtitrare. 

Dar în filme nu se aud numai dialogurile. Astfel, pentru a urmări un film, pentru a-l înțelege și a vă bucura de el sau a pentru a trăi emoțiile transmise, este nevoie de mai mult decât subtitrarea obișnuită, care nu înseamnă accesibilizare. Astfel, a apărut subtitrarea descriptivă, care se mai numește și subtitrare îmbogățită.

În engleză, o puteți găsi sub denumirile:
– SDH: subtitles for the deaf and hard-of-hearing, adică subtitluri pentru surzi și hipoacuzici 
– CC: closed captions sau descrierea conținutului audio al unui film (modul „Closed” înseamnă că subtitlurile pot fi activate doar dacă doriți, nu stau pe ecran tot timpul, așa cum stau la cinema)

Astfel, subtitrarea accesibilizată sau descriptivă sau îmbogățită conține mult mai multe informații decât subtitrarea obișnuită și le permite spectatorilor care nu aud să aibă acces la tot sunetul filmului. A fost inițial creată pentru spectatorii surzi și hipoacuzici, dar s-a observat că le este utilă și multor spectatori auzitori. Despre aceasta vom povesti într-un episod viitor. 

Ce conține subtitrarea descriptivă?

• dialogurile, adică ce spun personajele (= subtitrarea obișnuită)
• sunete și zgomote din natură sau create artificial, efecte sonore
• muzica, atât cântece, cât și muzica de pe fundal
• identificarea vorbitorilor, adică cine vorbește atunci când nu se vede clar în imagine.

Aceleași metode de accesibilizare se pot aplica nu numai filmelor, ci oricăror materiale audiovizuale, cum ar fi știri, emisiuni de informare sau de educare, fimulețe din social media, documentare, videouri școlare etc. 

În episoadele viitoare vom povesti despre avantajele subtitrării accesibilizate pentru spectatorii surzi de diferite vârste, rolul educativ al acestei accesibilizări, diverse metode de afișare a subtitrării, ce fel de informații se pot afla din această subtitrare, dacă subtitrarea este diferită pentru copii și adulți, dacă subtitrarea descriptivă se poate combina cu interpretarea în limba semnelor, care dintre metode este mai utilă… și multe alte lucruri care vă pot ajuta să știți cum puteți solicita filme accesibilizate nevoilor fiecărei persoane, indiferent de limba maternă și de capacitățile sale auditive. 

Ligia Soare – traducătoare audiovizuală, Asociația Animest